Ca toate poveștile, și aceasta începe cu… a fost odată un băiețel pe nume Jack. Am să vă spun povestea lui și a unor boabe de fasole fermecate care l-au ajutat să urce până la cer, dincolo de nori, în țara unui Uriaș lacom. Da, așa cum ați auzit: boabe fermecate! Stiu că v-ați aștepta ca, după ce pui în pământ un bob de fasole, să crească un vrej micuț care să facă alte boabe, dar în povești totul e posibil, nu-i așa?